de când îmi zise frate-meu că nepoată-mea (aia tâmpită) a rămas gravidă, parcă-s pe altă lume…
.
.
.
Ce mă enervez când mă entuziasmează începutul unei cărţi, ca apoi să fiu dezamăgită! de ex, la Eleganţa ariciului am fost superîncântată până în momentul în care au apărut primele prelegeri de filozofie. Într-un final, cartea mi-a plăcut, mai ales din momentul în care a intrat în scenă personajul japonez. Recunosc că am sărit peste pasajele şi capitolele filozofice, nu mi s-a părut a-şi avea rostul, am luat-o ca pe un capriciu al autoarei.
La cea pe care o citesc acum, la fel! Cartea a ajuns într-un moment în care personajele sunt complet idioate. Plus că încep să suspectez că ar fi din genul siropos, recomandat gospodinelor.
Mă uit la biblioteca mea ca la un fel de cimitir al cărţilor care nu prea au fost pe gustul meu…
