cu copiii ăştia am dat-o în bară cumva. sunt printre cei mai cuminţi, dacă nu cei mai, deci mi-am făcut datoria bine, dar ceva nu a mers bine de la început: comunicarea dintre noi. pe lângă asta, din punctul lor de vedere, nu sunt o persoană cool. din punctul meu de vedere, nu am reuşit să îi scot din pasivitatea şi superficialitatea lor. no, asta e.
nu sunt ca seria precedentă…
asta aşa, ca o privire de ansamblu, pt că sunt şi câţiva copii care ies din normă. dar puţiiini rău…
am avut un vis scârbos, dar care pe ansamblu este de bine. însă amănuntul acela nu îmi iese din minte. m-am bucurat când mi-am dat seama că nu a fost decât un vis.
noul album leonard cohen mi se pare aşa slăbuţ. vine pe linia Dear Heather dar Cohen e obosit şi… bătrân.
trebuie să schimb cam totul în viaţa mea, însă momentul nu e deloc potrivit. sau nu ştiu eu cum să fac să îmi fie mai bine.
ce mă uimeşte pe mine în discursurile lui Boc şi Băsescu este sintagma: protestele oamenilor sunt îndreptăţite. păi?! dacă le dau dreptate, de ce nu iau şi măsuri?
ce praf în ochi, ce ipocrizie pe specimenul ăsta!
greu mă mai trezesc în unele dimineţi…
mă gândeam aseară, la culcare, că ar trebui să las oamenii în pace, să ‘trec la locul meu’.
azi noapte, pisicul negru a venit şi a dormit lângă mine, am simţit ceva, am întins mâna, am ştiut că e el după blană, şi am adormit la loc mirată puţin, pentru că nu e locul lui.
apoi am visat ceva care nu mi-a plăcut.
C se întreba de ce mai citeşte lumea bloguri (personale). nu i-am răspuns. în alte vremuri, oamenii stăteau de vorbă, acum poţi citi direct blogul cuiva. şi da, e posibil să trăim într-o lume în care oamenii nu mai au timp sau chef să cunoască pe cineva la modul profund.
sau poate mă înşel eu şi scriu aici doar ca să treacă momentul în care încerc să ‘mă desfac’ şi să dau drumul la zi.
ar trebui să îmi cumpăr alt telefon, şi, dacă se poate, să nu mi-l mai aleg după culoare. sunt cam scumpe.
să nu mai uit ca, data viitoare când ajung la supermarketul ăla, să schimb 2 vorbe cu fata care mi-a dat like la 2 chestii pe FB. poate că s-o simţi şi ea la fel de singură ca mine în oraşul ăsta. să mai ies din autismul meu…
aşa mi-ar plăcea să fiu atunci. iar casa e pur şi simplu de vis…