.

în ultimul timp stau mai mult pe site-urile de haine decât pe cele culturale. uite-aşa se duce gloria omului.

.

.

Tot stau şi mă întreb de ce nu am fost impresionată de cartea despre copilul autist. Insensibilă nu sunt, lipsită de empatie nici.

Rămâne explicaţia mea iniţială: că lucrez ce lucrez şi am avut timp să văd şi să aud atâtea, încât sunt destul de puţine lucruri care să mă surprindă. Nu spun că nu ar fi.

Eu am simţit doar disperarea unei mame singure căreia îi e foarte greu să crească doi copii, dintre care unul cu probleme. M-am întrebat de ce nu scrie mai mult despre ajutorul pe care trebuie să-l fi primit de la familie sau de la prieteni. Ca să transmită astfel un semnal că orice ar fi, nu eşti singur pe lume. Eu dacă aş face acum, prin absurd, un copil, m-aş trage aproape de ai mei ca să mă ajute, într-un loc unde cunosc lumea şi m-aş putea folosi de reţeaua de cunoştinţe.

Mai cred că e greu să fii mamă oricum.

Copiii cu autism pe care i-am întâlnit eu sunt printre cei norocoşi. Nu vreau să scriu despre asta.

Mă gândeam că era bună perioada aia de logodnă. Te duceai, cunoşteai familia şi, dacă era ceva în neregulă, intervenea instinctul de conservare sau presiunea familiei. Spun asta pt că e clar că mai toate bolile sunt transmise genetic… Mă gândesc la o colegă, şi ea şi soţul doi pirpirii, sechele de rahitism. În ambele familii părinţi decedaţi de cancer, el fumează ca turcul. Şi ea tot insistă cu fertilizare invitro…

În fine, spun tâmpenii, fiecare e liber să facă ce vrea cu viaţa lui.

 

.

A fost foarte bine în excursie, toate lucrurile s-au legat, copiii s-au distrat, am fost până şi punctuali :) ))

Mai fac! ;) )

.

Mâine excursieee! Sper să fie bine, mai ales că e prima dată când organizez eu totul cap-coadă.

:D

 

.