FUA

eu sunt tare dezamagită. nu ştiu de ce se bucură lumea. v-a mers bine în anii aştia? mie nu, cel puţin anul 2009 a fost cumplit, şi vina nu e a crizei mondiale ci a guvernanţilor incapabili care uită că binele ţării este de fapt binele cetăţeanului.

aşa că fuck off!  începuse să crească speranţa în mine că scap de un director care se crede pe moşia lui. jubila ca un bou şi va continua să ne terorizeze, aşa cum o face de peste 10 ani.

lui S. i s-a publicat o cărticică de poezii. cuminte, depresivă şi casnică, aşa cum e şi el. dacă aş fi avut dispoziţie, aş fi putut scoate ce e strălucitor în el, dar asta ar fi insemnat to mess with his mind.

de cîteva nopţi am vise lungi, epice, ce par să ţină toată noaptea. azi noapte eram în mm la fratello, doar că în mintea mea zona arată altfel, am mai fost acolo. şi la un moment dat văd o biserică uriaşă, ca un templu şi mă minunam de insolenţă. aceeaşi cursă obositoare de obstacole, cu scări, schele pe care trebuia să le urc, şi în vis am rău de înălţime, ca şi în real, de fapt.

sunt obosită psihic, de griji şi de lipsa asta de speranţă în ceva mai bun.

dar mă ţin cât de tare pot, ce altceva pot face…

17 Responses to “FUA”

  1. alma zice ca:

    nu, nu mi-a mers bine in ultimii 4-5 ani, financiar. cel putin, in ultimul an, a fost teribil. desi m-am jurat ca nu o sa mai fie zi sa nu avem ce manca, s-a intamplat si se intampla tot mai des. n-am inteles multe chestii, de ce e asta din nou presedinte, de ce salariul meu e de kkt si mai ales de ce se bucura lumea. si eu sunt obosita psihic si fizic de drumurile la hypermarketuri ieftine si de proasta calitate, dar mergem mai departe.

  2. puck zice ca:

    fara sa spunem ce profesii ‘nobile’ avem.

  3. did zice ca:

    io puteam sa castig la loto de 10 ori in anii astia, tot degeaba. dar puck, bucura-te alaturi de lume :D

    eu amu is oaia neagra, deci primiti-ma in comunitatile virtuale macar. ca p aci prin realitate… pf!

    nu cred ca daca iesea G. vai ce mari schimbari ar fi fost pt voi. in bine, adica. sincer, n-aveam sperante. dar orisicat.

  4. puck zice ca:

    crede-ma, daca i-ai sti pe cei de aici ‘care se bucura’, i-ai strange de gat si tu.

    pur si simplu nu pot, ca nu am invatat sa ii dam jos, oricare ar fi ei…

  5. did zice ca:

    adica nici eu nu pot sa ma bucur alaturi de ei, aia ziceam :D nu pot strange omii de gat ca printre ei ar fi si mama :) )

    de aia am ales SA RAD! asta e!

  6. alma zice ca:

    http://www.petitieonline.ro/petitie/opriti_fraudarea_alegerilor-p57394054.html?gclid=CMewt4-KxZ4CFQ89ZgodSz26aA

    eu am semnat. tu?

  7. puck zice ca:

    nu, petitiile online sunt inutile.

  8. oceanograful zice ca:

    astia(directorii boi) se schimba intre ei.

  9. Manole zice ca:

    Puck, viata merge mai departe. Ca ne place sau nu trebuie s-o traim. Acum doua seri faceam niste calcule…de ma luase durerea de cap…n-am alternative, o s-o iau fix prin mijlocul uraganului. Asta e.

  10. puck zice ca:

    oceanografu, da, dar macar sa mai variem.

    manole, da, nici ocolisul nu e o optiune.

  11. ababs zice ca:

    mai oameni buni, mai sint inca multe carti care merita citite, muzici care merita ascultate, filme care merita savurate, drumuri care merita batute cu piciorul sau cu rotile (de bici, de role, de machina), ca sa nu mai vorbesc de oameni care trebuie iubiti si diverse lighioane care merita alintate. dati-o in pustie de politica, viata e in alta parte !

  12. puck zice ca:

    nu, stii la fel de bine ca mine ca nu e adevarat si ca si aceste lucruri ne afecteaza. sau mai bine zis nu imi place sa bag capul in nisip.

  13. ababs zice ca:

    aceste lucruri ne afecteaza dar ce facem noi nu-i afecteaza si tot cum vor ei se combi(neaza) indiferent de cum si cu cine se voteaza

    si citeodata stau si ma gindesc ca ignorindu-i de fapt scot capul din nisip si respir …

    parerea mea

  14. evergreen zice ca:

    poate o să le vină mintea la capi şi o să lupte pentru noi să ne fie cît de cît bine

  15. dana zice ca:

    pai ai votat? nu stiu cum sa formulez sa nu sune agresiv ca nu vreau sa fiu ;D si sunt mereu acuzata ca sunt
    dar si eu am prieteni care au zis la fel, vai, incredibil, iar? iar? pai da ati votat?? ei nu votasera. ce sens are, ca toti la fel. ca ia uite ce coada e ..
    vorba ta, macar sa mai variem.

    tu ziceai ca te duci sa iti anulezi votul.
    ma rog, nu mai conteaza oricum.

    evergreen… :) )

  16. kaliban zice ca:

    Puck, te inteleg, sunt departe de Romania dar se simte si de aici mizeria cu care-si fac gargara compatriotii. Mai ales ca m-am pomenit la saormaria occidentala unde imi fac veacul cu niste fatuci cu blog, cu mari fitze culturale si convingeri neclatinate, care se nimerisera fix in ziua alegerilor. “Ai votat? “ma intreaba ele cu speranta in glas. “Nu, ca sunt racit” zic eu, sperand sa ma eschivez. “Pai cum, n-ai votat cu Preaiubitul?”. “Nu”, zic, si simt ca imi urca-n nas mustaru, “s-oricum l-as fi votat pe Prostanacu”. Fatucile m-au privit cu niste ochi d’aia mari raniti si ficsi dupa care mi-au intors brus spatele fara bonsoir. Am mai auzit doar un hahait care vroia sa zice “ce prost” sau asa ceva. Si in clipa aia chiar le-am invidiat.

  17. puck zice ca:

    dana, la al doilea tur am avut alta optiune. e ceva gresit in asta?

    kaliban, nu ma porni pe fetiteii si baietelele de acum care nu au habar de istorie sau ideologii politice si nici pe cei care nu au invatat nimic din ce a fost.

    cam vinetie situatia prin tara si cred ca nici pe afara nu e chiar roz.

Leave a Reply