-
pentru mine, starea de poezie e cam aşa: să zicem că aş aştepta într-o zi caniculară de vară la semafor, să se facă verde, şi dintr-o dată ar începe să ningă cu fulgi mari, apoşi (chiar lăptoşi) pe care numai eu îi văd. şi atunci încep să râd.
-
ieri, în drum spre servici, am trecut pe lângă un pantof stingher pe o alee din cartier. cum zăcea el acolo, ca o coniţă ruşinoasă pe care tocmai a tăvălit-o grăjdarul prin iarba abia cosită!
prăfuit şi preaîncâlţat, demodat şi scâlciat, cineva probabil s-a apucat de curăţenia de primăvară, aruncându-şi la gunoi şi niscaiva amintiri de tinereţe. o femeie bondoacă, ale cărei picioare deformate oftează chinuite la gândul unui pantof nou. de bun.
dar dau această imagine la o parte, realul nu are ce căuta aici, şi îmi imaginez că este pantoful unei femei care tocmai a fugit dintr-o relaţie nefericită şi dureroasă.
încă o văd cum aleargă şchioapătănd, fără să încetinească, şi fără să se uite înapoi.
aş fi vrut să nu fi uitat aparatul de fotografiat acasă. deşi nu ştiu exact cât ar fi prins el din toate acestea.
April 3rd, 2008 at 6:44 pm
deci d’aia se bate lumea sa dea cu milioanele de dolari pe te miri ce pantof folosit si purtat de nu stiu cine…tocmai pt ca fiecare vede in el nu doar un pantof, ci o intreaga poveste care cateodata face toti banii.
din acest moment inteleg si eu licitatiile
April 3rd, 2008 at 6:46 pm
nu-s ce sa zic. cu vedetele e altceva. inca nu am studiat acest aspect.
April 3rd, 2008 at 8:13 pm
intr-o zi, trecand prin fata unei institutii publice cu gardieni la poarta (evidenta populatiei smth), am vazut pe trotuar o carte de identitate. m-am aplecat sa o ridic crezand ca e a mea (am zis zilele trecute ca nu am pierdut niciodata nimic si mi se pare firesc sa imi pierd cartea id), dar, vazand ca persoana aceea zambeste (eu nu zambesc pt ca mi-a bagat tanti de la politie un bec puternic in ochi si gandurile mele, deloc dragute, se vad intr-o incruntare cu care inca nu m-am obisnuit, dar pe care trebuie sa o suport inca 9 ani), m-am intors spre gardieni incercand sa le atrag atentia ca ar trebui sa se aplece ei.
ma rog, nu stiu cum e sa iti imaginezi un destin/o existenta dintr-un pantof, dar chiar m-am intrebat daca femeia aceea zambitoare zambeste mereu (desigur, m-am intrebat de ce eu am mereu noroc sa dau peste tanti care ma orbesc cu blitz-uri sau …becuri antice) sau daca va intra in panica descoperind ca nu mai are carte id.
ai descris perfect starea de poezie. eu imi imaginam ceva cu un tramvai supraaglomerat, intr-o zi caniculara, in care zboara linistit un fluture cu aripi de catifea.
April 3rd, 2008 at 8:28 pm
eii chiar ca nici eu nu am vazut vreun id cu fete zambitoare. toti sunt stresati si pe fuga si chinuiti. de parca e ceva apasator sa ai o idenititate, numai o una.
misto si poezia ta, mai ales ca zboara fluturi.
April 4th, 2008 at 5:07 am
eu nu prea mai locuiesc poetic locul, sau nu cu atentia de altadata; in cioburi, in ramasite – uneori – da, zaresc poate un chip, o lucire poetica; fiinta urbana, ceea ce salvez tine mai mult de suspect si straniu, de absurdul dulce…si, intr-adevar, cred ca problema e ce investesti in aceste imagini-oaza…e incintatoare imaginea pantofului-conita…
April 4th, 2008 at 8:41 am
draga dle dlskl, eu zic ca te poti intoarce oricand acolo. numai timp sa fie. sau macar felii de timp. hmm absurd dulce, cum o fi acela oare?
April 4th, 2008 at 7:44 pm
mi-a placut mult cum descrieti voi starea de poezie!
April 4th, 2008 at 8:00 pm
sa ne povestesti si tu, intr-o zi, cum iti vinideile pentru lucrari:). nu cred sa fie foarte diferit.
April 6th, 2008 at 2:14 pm
get well back soon!