leapşa 2 în 1
prima leapşă vine de la uv şi trebuie să scriu despre viitoarea mea reîncarnare. Dacă mă gândesc bine, cred că mi-am mai scuturat karma în viaţa asta, aveam eu nişte lucruri de făcut în numele femeilor din neamul nostru, faza e că nu e prea distractiv, dar măcar am mai îndreptat ce mi-a stat în puteri. aşa că pot să cer. în vieaţa următoare vreau să fiu dansatoare. aş prefera tot femeie, să fiu slabă, cu păr frumos şi ceva trăsături mai armonioase. dacă e să mă nasc bărbat, măcar să fiu rudă cu gene kelly sau fred astaire. nu în Franţa, că sunt superficiali, nu în ţări germanice că sunt reci. de ce nu Polonia, Cehia, zona asta… gata cu intelectualismele, vreau să fiu o fiinţa care să trăiască numai pentru frumseţea mişcării pe orice ritmuri.
leapşa merge mai departe la did, na.
a doua vine de la gramo
este despre trei momente pe care as vrea sa le retrăiesc (la infinit? aoleu, sper că nu, ar fi boring).
- Mi-aş dori tare să mai fiu lângă mamaia mea, să fie vacanţa de vară, când nu aveam idee ce înseamnă trecerea timpului, să o ştiu acolo, pe undeva prin curte sau prin casă, cu şorţul ei mirosind a mâncare, fără să vorbim, pentru că noi ne iubeam şi ne înţelegeam aşa, să retrăiesc la modul egoist starea aia de bine, solară, să umblu desculţă prin curtea încinsă, să îmi văd de jocurile mele, de scenariile mele…
- dansul acela care părea fără sfârşit (doar era Hotel California), momentul în care am simţit la propriu cum, în dreptul plexului solar, sufletul meu s-a contopit cu al lui C, cum am început să ne strângeam din ce în ce mai tare în braţe, ştiind că din acea clipă nu aveam cum să mai rămânem doar prieteni.
- jocurile cu nepoţelul meu. când mă uit la el, mi se umple inima de fericire. ce dacă atunci când a plecat de la mine, am plâns vreo două zile, fără să pot spune omilor de ce.
mi-ar plăcea ca octavian să răspundă la această leapşă

November 16th, 2008 at 4:51 pm
eeee, si eu as fi vrut sa fiu dansatoare si am uitat sa scriu!:)
November 16th, 2008 at 5:29 pm
Hotel California + plexul solar inundat de senzatia ca plutesc = amintirea celor trei baieti (toti studenti la Filosofie si prieteni intre ei de-o viata), cu care am dansat pe rand si am vorbit ore in sir, la o petrecere, pe cand aveam 16 ani.
Postarea ta = madlena mea, azi.
November 16th, 2008 at 5:38 pm
@uv: io prima io prima
@kat: nu pot decat sa multumesc. poate cei de la eagles stiau ei ceva, un secret ascuns intr-o tonalitate…
November 17th, 2008 at 7:51 am
cum ma eliberez diseara de diverse asta fac ;;) multumesc de leapsa!
November 17th, 2008 at 5:21 pm
fac si leapsa in curand, tks
November 17th, 2008 at 9:52 pm
am lasat dimineata devreme un comentariu si nu cred ca a fost postat (deh conexiunea nu ma iubeste zilnic), gata, am facut leapsa pentru care iti multumesc din suflet.
Octavian
http://blog.joacadeamine.ro/2008/11/17/leapsa-din-sertarul-cu-fluturi/
November 17th, 2008 at 9:53 pm
desigur sunt in spam
November 17th, 2008 at 9:59 pm
of da, rar ma uit in spam, nu stiu de ce se intampla, am mai gasit un comentariu mai vechi de la tine tot acolo… dar ma bucur ca ai raspuns la leapsa. ma duc repede sa citesc.
November 24th, 2008 at 9:01 am
Treaba asta cu reîncarnarea este la mişto sau e pe bune?
November 24th, 2008 at 9:07 am
hm, e pe bune, normal.